De ce n-a fost deschisă anchetă după ce tânărul de 22 de ani a fost zdrobit de agenții de pază

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase şi purtare abuzivă.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor, port sau folosire fără drept de obiecte periculoase şi purtare abuzivă în cazul unor fapte de agresiune care au avut loc la sfârşitul anului trecut în incinta ştrandului din oraş şi care au continuat într-o altă zonă din localitate, în incidente fiind implicate mai multe persoane, inclusiv agenţi de la o firmă de pază.

Dosarul a fost deschis pe 29 decembrie 2019, după ce un bărbat din Arad a agresat-o pe fosta sa prietenă în incinta ştrandului din oraş. Apoi, în timp ce era scos cu forţa din incinta ştrandului, agresorul a aplicat unui agent de pază mai multe lovituri cu un cuţit, inclusiv în zona abdominală, viaţa agentului fiind pusă în pericol.

Agentul de pază, operat

"Imediat după aceea, autorul agresiunii a părăsit zona în fugă. În continuare, victima, mai mulţi agenţi de pază şi un client al localului l-au urmărit pe agresor, l-au ajuns din urmă, l-au imobilizat, i-au aplicat mai multe lovituri şi au apelat Serviciul de urgenţă 112. La puţin timp după aceea, un echipaj medical şi un echipaj de poliţie s-au deplasat la faţa locului. Atât victima înjunghiată, cât şi agresorul au fost internate la Spitalul Clinic Judeţean Arad - Secţia Chirurgie", se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, remis joi Agerpres.

Agentul de pază a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

Un alt denunţ formulat 

"Ca urmare a propunerii formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, agresorul - n.r. cel bătut de agenți - care i-a aplicat mai multe lovituri de cuţit agentului de pază a fost iniţial arestat preventiv pentru o perioadă 30 de zile, iar ulterior măsura preventivă a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu", se menţionează în comunicat.

Separat, la nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad a mai fost formulat un denunţ cu privire la aceleaşi fapte care fac obiectul dosarului penal aflat în anchetă. Deoarece denunţul nu îndeplinea toate elementele legale referitoare la identitatea persoanei petiţionarului şi la faptă, procurorii au solicitat completarea acestuia. Până în prezent petiţionarul nu s-a conformat, în ciuda faptului că a fost citat de mai multe ori în acest scop, se arată în comunicat.

Cercetări pentru purtare abuzivă

Potrivit sursei citate, în acelaşi dosar se fac cercetări şi sub aspectul comiterii infracţiunii de purtare abuzivă, vizând modalitatea în care agresorul a fost imobilizat de persoanele care l-au urmărit.

"La data de 29.12.2019 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem, fiind totodată administrate probe pentru lămurirea situaţiei de fapt. Dosarul este instrumentat de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, cu sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad - Serviciul de Investigaţii Criminale şi Serviciul Criminalistic, respectiv Poliţia Municipiului Arad - Biroul de Investigaţii Criminale, care desfăşoară activităţi în baza delegării procurorului de caz. Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii judiciare, atât cu privire la agresarea agentului de pază, cât şi cu privire la împrejurările în care agresorul a fost imobilizat", se mai arată în comunicat.

Reacţia procurorilor survine după ce în spaţiul public au fost difuzate imagini cu incidentul anchetat.

Totuși, dintre toți cei vizați, doar tânărul de 22 de ani, despre care se spune că a atacat cu un cuțit un agent de pază, a fost ARESTAT mai întâi preventiv, apoi la domiciliu, după ce a fost călcat în picioare de cinci oameni de la firma de pază. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel