Bărbat BĂTUT de polițist în Giurgiu. Agresorul s-a ales cu DOSAR PENAL - video

Un mare scandal a avut loc între două familii din Bolintin Vale, care s-a lăsat cu amenzi, bătăi și dosar penal!

Scandalul s-a petrecut pe parcursul a două zile, respectiv vineri și sâmbătă. Forțele de ordine au intervenit de fiecare dată.

Însă, în ziua de sâmbătă, conflictul pare că a degenerat. Au apărut imagini în spațiul public în care se poate observa modul cum au intervenit polițiștii, respectiv un polițist, din cadrul IPJ Giurgiu, care este îmbrăcat în civil. Acesta ar fi chiar șeful Poliției din Bolintin, potrivit România TV. Forțele de ordine au dat sancțiuni contravenționale în valoare de 13.000 RON pentru nerespectarea prevederilor ordonanțelor militare.

Dosar penal pentru polițistul agresor

Procurorii de pe lângă Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale au deschis și un dosar penal pe numele polițistului agresor, pentru purtare abuzivă.

Youtube video image

'În urma imaginilor a fost deschis dosar penal pentru purtare abuzivă. Scandalul între cele două familii a început de vineri și a continuat sâmbătă, moment în care colegii mei au fost la fața locului. Acțiunea polițiștilor va fi anchetată de către organele competente' , a declarat Emanuela Sîrbu, IPJ Giurgiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel