Un cetăţean român a fost depistat, de poliţiştii de frontieră din Borş, la volanul unui autoturism cu permis de conducere fals pentru care ar fi plătit, conform acestuia, o sumă destul de mare.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Oradea, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Borş l-au depistat pe bărbat sâmbătă, în jurul orei 18,00, la un control specific, pe sensul de intrare în ţară.
Cetăţeanul român, în vârstă de 40 de ani, aflat la volanul unui autoturism înmatriculat în Franţa, a prezentat la control, pe lângă documentele de identitate, şi un permis de conducere care avea însemnele autorităţilor din Ucraina. Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals. Mai mult, poliţiştii de frontieră au descoperit că bărbatul nici nu deţine permis de conducere eliberat de autorităţile române.
"Cu privire la cele constatate, bărbatul în cauză a declarat că a obţinut permisul de conducere de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaşte, în schimbul sumei de 3.800 de euro. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, uz de fals, precum şi de fals material în înscrisuri oficiale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun", se arată în comunicatul ITPF Oradea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu