Bărbat din Craiova, mort pe scările spitalului. Abia fusese externat

Ambulanta
Ambulanta

Un pacient externat ieri din Clinica de Cardiologie a SJU Craiova şi-a pierdut viaţa pe scările spitalului. Bărbatul, de 48 de ani, din Dolj, a suferit un stop cardio-respirator irecuperabil la manevrele de resuscitare. Acesta fusese externat cu câteva minute înainte. 

Situaţie dramatică ieri, în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Craiova. Un bărbat de 48 de ani, din Dolj, şi-a pierdut viaţa pe scările policlinicii, după ce tocmai fusese externat. Bărbatul, care avea afecţiuni grave ale inimii, fusese internat timp de două săptămâni în Clinica de Cardiologie, pentru a-i fi montat un defibrilator cardiac.

La momentul internării, medicii au constatat că acesta suferea de o infecţie la nivelul unui picior, contractată după ce călcase într-un cui.

Prezenţa acestei plăgi a făcut imposibilă intervenţia pentru montarea defibrilatorului. Medicii au decis să îl ţină sub supraveghere şi să îi administreze tratament atât pentru afecţiunile cardiace, cât şi pentru infecţie.

„Pacientul, cu o suferinţă cardiovasculară extrem de severă, triplu coronarian, cu cardiomiopatie dilatativă ischemică, diabetic, a rămas internat în Clinica de Cardiologie.

Aici a fost monitorizat permanent, continuând să facă tratament de cardiologie, iar în paralel s-a efectuat tratament cu antibiotic injectabil, conform antibiogramei, pentru plaga respectivă. Avea un focar de infecţie care trebuia eradicat pentru a putea să i se monteze acel defibrilator cardiac", a spus Cristiana Geormăneanu, purtător de cuvânt al SJU Craiova, conform gds.ro. 

„La externare, pacientul era într-o stare mult mai bună"


Aceasta susţine că, în tot acest timp, bărbatul ar fi cerut externarea, în dorinţa de a continua acasă tratamentul pentru infecţia respectivă. Acest lucru s-a întâmplat ieri, când medicii i-au făcut externarea, cu precizarea să revină la spital după ce i se va vindeca rana la picior. Pe scările policlinicii, pacientul a suferit însă un stop cardiac ireversibil la manevrele de resuscitare.

„Pacientul insista încă de vineri să fie externat, să ajungă la domiciliu, dar medicul cardiolog a insistat să rămână în spital şi să facă aşa cum trebuie tratamentul pentru plaga respectivă şi să fie monitorizat. Astăzi (ieri-n.r.), însă, pacientul a fost externat, trimis la domiciliu cu tratament antibiotic pe cale orală, urmând să revină la Cardiologie după ce se rezolvă focarul de infecţie, pentru montarea defibrilatorului cardiac. La externare, pacientul era într-o stare mult mai bună decât atunci când venise, dar la ieşirea din spital, prin policlinică, a făcut o tulburare de ritm cardiac, s-a instalat stopul cardiac. Familia a sunat la 112, solicitând ajutor. La locul respectiv a plecat o echipă medicală din Unitatea de Primiri Urgenţe, dar a sosit şi o ambulanţă a SAJ Dolj.

S-au iniţiat rapid manevrele de resuscitare, pacientul a fost urcat în ambulanţă şi adus în UPU, cu manevrele de resuscitare în curs. S-au continuat o oră şi douăzeci şi cinci de minute manevrele de resuscitare, dar pacientul a decedat", a adăugat Geormăneanu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel