Bărbat din Harghita, atacat de urs în spatele propriei curți

Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash

Un bărbat din județul Harghita a fost atacat de urs în spatele proprie curți.

Un bărbat din localitatea Șoimușu Mic, județul Harghita, a ajuns duminică la spital după ce a fost atacat de urs, potrivit președintelui Consiliului Judeţean (CJ) Harghita, Borboly Csaba, citat de Agerpres.

„Atacul s-a petrecut astăzi (duminică-n.r.), la prânz (...) Un om, în spatele curţii, a fost atacat de un urs. Ursul l-a muşcat pe picior, pe mâini, în mai multe părţi ale corpului. A reuşit, până la urmă, să se salveze şi să meargă înapoi în casă, iar acolo a leşinat. A fost dus cu salvarea la Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc“, a spus Borboly într-o intervenţie live pe Facebook.

Bărbatul a fost atacat chiar în spatele propriei locuințe

Acesta a punctat că atacul s-a produs în intravilanul localităţii şi, potrivit legislaţiei în vigoare, ursul trebuie împuşcat.

„Problema principală este că acest urs a intrat în sat şi a fost în spatele curţii, aşadar în intravilan. Şi, conform legislaţiei în vigoare, acest urs trebuie să fie extras cât mai repede prin împuşcare. Am discutat cu asociaţia de vânători care are contract cu primăria, dânşii deja merg spre acolo, ar trebui să fie întocmită această decizie a primăriei, prin care extragerea să poate să fie făcută, pentru că, dacă acest urs a intrat în comună, o să mai intre şi o să mai atace oameni“, a spus Borboly.

Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita a mai arătat că este al doilea atac de urs din acest an, menţionând că, în pofida măsurilor luate de Ministerul Mediului, situaţia în teren nu se modifică, iar viaţa oamenilor este în continuare în pericol.

Borboly Csaba s-a arătat deranjat de faptul că  Ministerul Agriculturii nu a luat niciun fel de măsuri pentru prevenirea pagubelor provocate de urşi.

„Chiar şi Ministerul Agriculturii a încheiat discuţiile legate de Politica comună agrară şi niciun ban, nicio măsură nu a fost prevăzută, acolo, în capitolele discutate în privinţa prevenirii pagubelor, pregătirii gospodarilor împotriva atacurilor urşilor. În alte ţări ale Uniunii Europene, unde este o populaţie semnificativă de urşi, s-a solicitat şi s-a primit foarte mulţi bani, prin Ministerul Agriculturii, ca să pregătească, să finanţeze, să prevină, să instruiască, să informeze. Pentru că nu numai Ministerul Mediului este de resort, ci şi Ministerul Agriculturii. Deja, la noi, în România, un picior este tăiat. Aşadar, Ministerul Agriculturii nu face nimic, chiar dacă ar trebui să facă în această privinţă“, a mai precizat Borboly Csaba. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel