Bărbat înjunghiat în gât pe o stradă din Galați. E un luptător cunoscut

Incident deosebit de grav pe o stradă din Galați. Patru persoane au fost reținute după ce un bărbat a fost înjunghiat în gât. 

UPDATE: Bărbatul înjunghiat este un cunoscut luptător de kickboxing, Adrian Florea, în vârstă de 34 de ani. Cunoscuții lui Adrian Florea au demarat, pe Facebook, o campanie prin care i-au îndemnat pe toți prietenii luptătorului să meargă la spital și să doneze sânge.

Un bărbat a fost înjunghiat în gât în urma unui scandal între mai multe persoane pe o stradă din Galați. Patru persoane au fost reținute, iar victima se află la spital în stare gravă, scrie Mediafax. 

Potrivit IPJ Galați, la Spitalul Județean fost dus un bărbat de 34 de ani cu răni în zona gâtului.

Ce au stabilit anchetatorii 

Oamenii legii au stabilit că bărbatul ar fi încercat să lovească un alt bărbat în ajutorul căruia au intervenit trei persoane, iar una dintre acestea i-ar fi aplicat o lovitură de cuțit în zona gâtului.

Toți cei implicați în incident au fost prinși pe raza localității Cuza Vodă, din județul Brăila.

Întrucât, în urma examinării medico-legale, s-a constatat că bărbatului rănit i-a fost pusă în primejdie viața, fapta a fost încadrată ca tentativă de omor.

Patru persoane reținute

Cei patru bărbați au fost reținut pentru tentativă de omor, respectiv complicitate la tentativă de omor, și au fost reținuți de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, pentru 24 de ore.

Aceștia urmează să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel