Bărbat, înşelăciune prin metoda "accidentul". Prins şi arestat

Un bărbat de 34 de ani din comuna suceveană Adâncata a fost arestat, fiind acuzat că a înşelat o femeie din Fălticeni căreia i-a cerut 3.000 de euro pentru despăgubirea victimelor unui presupus accident provocat de fiul acesteia.

Potrivit Poliţiei Judeţene Suceava, o femeie de 53 ani, din municipiul Fălticeni, a sesizat, marţi, prin 112 că a fost înşelată prin metoda "accidentul", iar poliţiştii au dispus măsuri operative ţinând, totodată, în mod permanent legătura cu femeia.

Aceasta a spus că a fost contactată telefonic de un bărbat care i-a spus că fiul ei a fost implicat într-un accident rutier cu victime, solicitând suma de 3.000 euro pentru despăgubirea victimelor şi a mai precizat că a dat unui bărbat suma de 5.700 de lei şi că mai urmează să dea diferenţa până la 3.000 euro.

Poliţia municipiului Fălticeni a constituit o echipă operativă, în vederea realizării flagrantului şi a menţinut legătura telefonică cu femeia, care a prezentat semnalmentele persoanei căreia i-a dat banii.

Poliţiştii au monitorizat zona de întâlnire şi au blocat traseele spre aceasta, iar peste 25 de poliţiştii în civil au participat la realizarea flagrantului.

Femeia a mers în Parcul Prefecturii din Fălticeni, unde s-a întâlnit cu un bărbat care corespundea semnalmentelor indicate, fiind reţinut de poliţişti şi dus la sediul Poliţiei.

Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, din comuna suceveană Adâncata, a fost reţinut, miercuri, iar Judecătoria Fălticeni a dispus, joi, arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Prejudiciul de 5.700 de lei a fost recuperat în totalitate, iar cercetările sunt continuate privind întreaga activitate infracţională a bărbatului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel