Un bărbat de aproximativ 45 de ani a fost rănit, luni seara, de un tramvai care se deplasa pe Bulevardul Timişoara, după ce s-a dezechilibrat şi a căzut pe calea de rulare, informează Brigada rutieră a Capitalei.
Circulaţia tramvaielor pe sensul către Valea Cascadelor este blocată.
Bărbatul se afla pe refugiul unei staţii de tramvai de la Plaza Romania.
Pietonul este conştient şi primeşte îngrijiri medicale. La prima vedere, el este rănit uşor, potrivit sursei citate.
Se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News