Bărbat omorât de autobuz în timp ce încerca să urce în el. Scene înfiorătoare

Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ

Un bărbat în vârstă de 59 de ani a murit, joi dimineaţă, după ce a fost călcat de un autobuz în municipiul Sfântu Gheorghe.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, Nicoleta Tolvaj Marin, a precizat că accidentul s-a petrecut într-o staţie de pe bulevardul 1 Decembrie 1918, în timp ce bărbatul încerca să urce în autobuz.

"Din cercetările efectuate la faţa locului s-a stabilit că bărbatul a încercat să urce într-un autobuz care deja se pusese în mişcare dintr-o staţie pentru mijloace de transport în comun şi a fost acroşat, ajungând sub autovehicul. Bărbatul şi-a pierdut viaţa, iar poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc acest eveniment. Autovehiculul implicat nu face parte din reţeaua de transport public de persoane", a declarat Nicoleta Tolvaj Marin.

Potrivit unor surse, autobuzul aparţine unei societăţi private şi este folosit pentru transportul muncitorilor, iar bărbatul a murit după ce una dintre roţi a trecut peste el.

Vezi și: Accident violent. Doi tineri au murit în București

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel