O autoutilitară condusă de un ialomiţean de 32 de ani, care se deplasa din direcţia Focşani către Buzău, a surprins şi accidentat mortal vineri seara un pieton de 40 de ani la ieşirea din municipiul Râmnicu Sărat.
"Din primele informaţii, bărbatul s-ar fi angajat în traversarea drumului neregulamentar şi fără să se asigure", a declarat, pentru purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, inspectorul principal Ane-Marie Vrapciu.
Potrivit sursei citate, în urma impactului a survenit decesul pietonului.
"S-a întocmit dosar penal şi poliţiştii continuă cercetările", a precizat sursa citată.
Vezi și: Bărbat lovit mortal de tren. Scene înfiorătoare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News