Bărbat, prins sub un tractor răsturnat. Elicopter SMURD, solicitat de urgență

Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Un bărbat de 48 de ani din comuna Berislăveşti a fost grav rănit, luni, după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat.

Un bărbat de 48 de ani din comuna Berislăveşti a fost grav rănit, luni, după ce tractorul pe care îl conducea s-a răsturnat, medicii de la Ambulanţa Vâlcea solicitând un elicopter SMURD pentru a fi dus la un spital din Bucureşti, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, bărbatul a rămas prins sub utilaj, fiind scos de acolo de câţiva cetăţeni până să ajungă echipajele de intervenţie la locul accidentului.

Bărbatul a fost scos de sub tractor de către cetăţeni

"La intervenţie s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă SAJ, cu medic. Bărbatul a fost scos de sub tractor de către cetăţeni. Este conştient, cooperant, dar cianotic. Medicul de la faţa locului a solicitat elicopterul SMURD pentru transportarea lui la Spitalul Floreasca din Bucureşti", a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Cătălin Popescu.

Reprezentanţii Poliţiei Vâlcea au precizat că bărbatul intenţiona să ajungă într-o livadă din zona în care s-a produs incidentul ca să cosească, iar într-o pantă, utilajul, care avea ataşată şi o cositoare, s-a răsturnat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel