Polițiștii din Timișoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de racolare de minori în scopuri sexuale și coruperea sexuală a minorilor.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au depistat un bărbat, de 30 de ani, din localitatea Peciu Nou, județul Timiș, bănuit de comiterea infracţiunilor de racolare de minori în scopuri sexuale şi coruperea sexuală a minorilor.
În fapt, la data de 26 septembrie 2019, cel în cauză ar fi purtat discuţii în mediul virtual, cu o minoră, de 10 ani, căruia i-ar fi făcut propuneri indecente.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de racolarea de minori în scopuri sexuale și coruperea sexuală a minorilor, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie propus pentru luarea unei măsuri preventive.
Cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News