Un bărbat suspect de coronavirus a fost condamnat la închisoare după ce a plecat din spital.
Un bărbat suspect cu COVID-19 a fost condamnat la închisoare după ce a plecat din spital, transmite RealitateaPlus. Bărbatul, în vârstă de 50 de ani a plecat din spital pe 10 aprilie. Acesta a părăsit incinta unității medicale fără acordul medicilor, dar și având simptomatologie specifică bolii. Bărbatul a fost găsit la scurt timp de polițiști. El a fost luat și dus în carantina. Ulterior, a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare. El a fost obligat să facă ore de reintegrare socială și să presteze muncă în folosul comunității.
Christian Ciocan, purtătorul de cuvânt al Federaţiei Sindicatelor Democratice ale Poliţiştilor din România, a explicat ce riscă oamenii care nu respectă regimul de carantină sau spitalizarea.
"Aici legea face diferența între gravitatea celor care nu respectă aceste măsuri, dar nu transmit acest virus, în cazul acestora pedeapsa prevăzută fiind de până la 3 ani de închisoare. În schimb, dacă discutăm despre o transmitere, acolo pedeapsa este mult mai mare, de până la 5 ani de închisoare.", a explicat Christian Ciocan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu