Bărbaţii care fac sex oral riscă să moară

ziare
ziare
Alegeri prezidentiale 2024

Din Jurnalul Naţional aflăm că avioanele F-16 cu care se tot lăuda Băsescu sunt doar nişte "vechituri scumpe". Afirmaţia aparţine chiar americanilor care proiectează aparatele de zbor. De aici încolo putem să stăm liniştiţi. Putem să declanţăm război Rusiei, pentru că avem propriile noastre vechituri scumpe. Oare cât va mai trebui să plătească România tribut SUA pentru aderarea la NATO. Ok, am înţeles, plătim autostrada făcută de Bechtel cu bani grei, îi pupăm şi în zonele cele mai sensibile pe investitorii americani dar acum le cumpărăm şi second-handurile?

Adevărul pune pe prima pagină marea ţeapă de la Apple. În loc de mult aşteptatul, lăudatul şi râvnitul iPhone 5, compania ne-a prezentat un upgrade numit iPhone 4S. Nici măcar lansarea nu a fost una de marcă. Mă aşteptam să îl ăd pe Steve Jobs cum vine şi ţine un discurs lacrimogen prin care face un transfer de putere. Un discurs tip Băsescu cu lacrimi, urmate imediat de o glumă, apoi iar lacrimi. Aşa în schimb a venit vicepreşedintele care a trebuit să scoată castanele aprinse din foc. O misiune grea, mai ales că după ratarea asta acţiunile Apple au căzut tare de tot.

Libertatea aduce subiectul zilei: bărbaţii care fac sex oral riscă să moară. Un studiu aprofundat arată că în decurs de 16 ani  procentul bărbaţilor care s-au îmbolnăvit de cancer la gât a crescut cu 224 şi ar exista o legătură directă între asta şi sexul oral. Cu adevărat incredibil! Dar ştirea cu adevărat fabuloasă este faptul că bătrânii care au astfel de îndeletniciri sunt mai expuşi riscurilor decât tinerii. Studiul arată că toţi bărbaţii riscă să contacteze virusul  HPV. Cred că în acest moment toţi bărbaţii stau şi se gândesc şi parcă li se pune, aşa, un nod gât, pentru fiecare moment în care "s-au aruncat cu capul înainte".

Din Hotnews aflăm că actuala criză este mai rea ca gripa. Mihai Tănăsescu defineşte criza ca fiind Consistentă, Contagioasă, Controlabilă. Ei, zi zău! De primele două ne-am convins şi noi, dar de faptul că e controlabilă, nu chiar. Ţările care se lăudau că le duduie economia acum nu mai ştiu pe unde să scoată cămaşa. Grecia e dată de toţi drept exemplu pentru a putea spune: ori tăiem şi radem tot, ori ajungem ca ei! În SUA salvatorul de la criză Obama este deja hulit de o bună parte din americani pentru situaţia mizeră în care a ajuns tărâmul făgăduinţei. Deci, unde e controlul?

DeCe News face o paralelă între revoltele din anii 60 şi cele de acum de pe Wall-Street. Asemănări ar fi, pentru că în ambele cazuri tinerii au fost cei cu avânt revoluţionar. Marea diferenţă faţă de atunci este faptul că în acele vremuri oamenii aveau chef de protest, în timp ce acum sunt mult prea ocupaţi pentru aşa ceva. O altă deosebire ar fi scopul: atunci luptau pentru o ideologie, azi americanii se luptă pentru distrugerea sistemului bancar. Dacă o judecăm raţional protestul nu are nicio şansă de reuşită, dar nici marii aristocraţi din timpul Revoluţiei franceze nu cred că îşi imaginau vreodată că vor ajunge să aibă drepturi egale cu plebea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel