Pagubele aduse Mănăstirii Râmeț de incendiul provocat de un bărbat de 59 de ani se ridică la 200.000 de lei.
Bărbatul a provocat incendiul în luna aprilie a anului 2020. Acum, el a fost condamnat la închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pentru distrugere din culpă și muncă în folosul comunității, scrie ziarulunirea.ro.
P. Gică domiciliază în comuna Coşula din judeţul Botoşani, dar locuieşte în cea mai mare pate a timpului la mănăstirea din Alba unde desfăşoară diverse lucrări voluntare de întreţinere.
În 16 aprilie 2020, în jurul orelor 16:56, acesta a adunat crengile şi iarba care au rămas după curăţenia de dinainte de Sărbătorile de Paşti, a făcut o grămadă în partea de sus a grădinii şi a livezii, în apropierea zidului de piatră şi beton şi le-a dat foc. Acesta a supravegheat focul până în momentul în care acesta era aproape stins, dar apoi a părăsit zona.
La scurt timp, focul s-a înteţit şi s-a propagat la magazia cu lemne din incinta Mănăstirii Râmeţ, aceasta arzând împreună cu marea parte a materialului lemnos care era depozitat înăuntru. Prejudiciul cauzat a fost valoare de 200.000 lei, sumă cu care mănăstirea nu s-a constituit parte civilă în cauză. Incendiul a fost de natură a pune în pericol şi livada mănăstirii, iar pentru stingerea acestuia a fost nevoie de intervenţia pompierilor.
Cu ocazia audierii, P. Gică a declarat că a udat de jur împrejur focul cu un furtun cu apă, dar apoi a părăsit incinta focului pentru a se întâlni cu o persoană în incinta locului de cazare, urmând ca aceasta să îi încarce cartela telefonică. A mai declarat că, după aproximativ 15 minute de când a ajuns în incinta locului de cazare, s-a întâlnit cu un muncitor al mănăstirii, care i-a spus că arde ceva în partea de sus a mănăstirii.
S-a dus în zona respectivă şi a văzut că ardea magazia de lemne, de lângă zidul de piatră şi beton, unde el aprinsese resturile, posibil ca urmare a faptului că s-a aprins iedera de pe zid şi astfel focul s-a extins. Bărbatul a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăţiei cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud, care a fost acceptat de instanţa de judecată. Pedeapsa decisă este doar o perioadă de probă, respectiv 7 luni de închisoare cu amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. Bărbatul a mai fost obligat să efectueze muncă în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile la Mănăstirea Râmeţ sau la Primăria oraşului Teiuş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News