Bărbatul care a secţionat cu sabia braţul unui jandarm din Paşcani a fost arestat

Magistraţii Judecătoriei Paşcani au emis un mandat de arestare preventivă de 29 de zile pe numele lui Marius Dănuţ Punei, acuzat că i-a secţionat aproape în întregime cu o sabie braţul unui jandarm.

arestat_catuseIniţial, cazul a fost instrumentat de procurorii din Paşcani, care au considerat că nu se impune arestarea lui Marius Punei, transmite Agerpres.

La scurt timp, prefectul de Iaşi, Dragomir Tomaşeschi, a declarat că decizia procurorilor este suspectă, mai ales că Marius Punei este nepotul secretarului Primăriei din Paşcani, Mircea Zuzan.

Ulterior, ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, care l-a reţinut pe Marius Punei şi a solicitat instanţei arestarea preventivă a acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă.

Pe 3 octombrie 2011, jandarmul Mihai Zaharia (plutonier din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Iaşi) a fost tăiat cu sabia de Marius Dănuţ Punei. Incidentul s-a petrecut în apropierea unei şcoli şi a unui parc de joacă, după ce jandarmul i-a reproşat agresorului că nepotul acestuia i-ar fi lovit intenţionat fiica, în faţă, cu o minge

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel