Guvernul nu a retras propunerea ca Ioan Mircea Paşcu să ocupe funcţia de comisar european interimar, rămasă vacantă după demisia Corinei Creţu, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu. 'Guvernul nu a retras această propunere. Nu s-a discutat în şedinţa de Guvern de astăzi (miercuri - n.r.), dar Guvernul rămâne la această propunere', a spus Barbu, la finalul şedinţei Cabinetului Dăncilă. În urma demisiei comisarilor europeni Corina Creţu şi Andrus Ansip, pentru a-şi prelua mandatele de europarlamentar, portofoliile acestora vor fi transferate cu titlu interimar altor doi comisari europeni, a decis preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit unui comunicat publicat miercuri de Executivul comunitar. Astfel, portofoliul Politicii Regionale, deţinut de Corina Creţu, va fi preluat de comisarul pentru Politică de Vecinătate şi Negocieri de Extindere, Johannes Hahn. Acesta din urmă a mai fost comisar pentru Politică regională în precedenta Comisie Europeană, argument invocat acum pentru preluarea acestor atribuţii. Portofoliul comisarului Andrus Ansip, Piaţa Unică Digitală, va fi preluat de către comisarul pentru Uniunea energiei şi vicepreşedinte al Comisiei Europene, Maros Sefcovic. Mandatul actualei Comisii Europene se încheie pe 31 octombrie. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat pe 28 iunie, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional al PSD, că această formaţiune îl susţine pe Ioan Mircea Paşcu pentru funcţia de comisar european interimar, în urma demisiei Corinei Creţu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu