O ambarcațiune s-a scufundat în această după-amiază pe brațul Sulina.
O ambarcaţiune de tip catamaran, acostată pe braţul Sulina, s-a scufundat în Dunăre, vineri dimineaţa, cel mai probabil din cauza neglijenţei persoanelor care au utilizat-o.
Şeful Căpităniei Sulina, Nicolae Răduş, a declarat, pentru Agerpres, că ambarcaţiunea de agrement, cu o lungime de şapte metri, cu două motoare, a fost lăsată de cei doi proprietari din Piatra Neamţ cu prova mult prea ridicată pe uscat.
"Vineri dimineaţa a trecut o navă, iar din cauza valurilor, pupa ambarcaţiunii a luat apă. Nu au fost victime şi nici poluare, iar în momentul de faţă se scoate apa din ambarcaţiune", a precizat Nicolae Răduş.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News