Lionel Messi și coechipierii au avut parte de o noapte de coșmar în meciul cu Atletico Madrid, în timp ce argentinianul a înscris al 700-lea gol al carierei.
FC Barcelona a înscris devreme, printr-un autogol al lui Diego Costa, același care a ratat imediat după un penalty pentru Atletico Madrid. La 1-0 pentru catalani, echipa lui Diego Simeone a mai primit o șansă, tot din penalty, transformată de această dată de Saul.
Conform BBC, catalanii reușiseră să se desprindă dintr-un alt penalty, convertit de Lionel Messi, însă o a patra lovitură de la 11 metri a stabilit scorul final: 2-2.
Astfel, șansele Barcelonei la titlu s-au micșorat considerabil, fiindcă jucătorii de pe Camp Nou sunt cu un punct în spatele lui Real Madrid, iar madrilenii au ocazia să se desprindă la 4 puncte în meciul cu Getafe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu