Barna: Dacă PSD decide să-l susțină pe Cîțu, USR intră în opoziție

Foto: Facebook Dan Barna
Foto: Facebook Dan Barna

Dan Barna a spus că, în cazul în care PSD îl va susține pe Florin Cîțu ca premier, USR va intra în opoziție.

Întrebat marți ce șanse are Guvernul Dacian Cioloș, Dan Barna a spus: „Plenul este suveran, majoritatea se confirmă sau se infirmă în Parlament. Acest Cabinet va merge mâine (miercuri - n.r.) în fața plenului, ne vom susține punctul de vedere și vom vedea care va fi decizia Parlamentului în ansamblul său”.

Acesta a admis că portița pentru negocieri cu PNL este încă deschisă, dar cu un alt premier.

„Portița este în continuare deschisă, suntem toal de acord să ne așezăm la masa dialogului pentru a continua coaliția, e o singură nuanță: subiectul Florin Cîțu pentru USR este un subiect încheiat, adică este un premier care nu mai are susținerea politică a USR. În momentul în care avem un alt premier și putem discuta de o nouă susținere politică în cadrul coaliției evident portița din USR e deschisă”, a explicat Dan Barna.

Conform acestuia, criza se poate încheia miercuri, prin votarea Guvernului. „Înțeleg că aceasta a fost decizia PNL de a se poziționa pe abținere ca să transmită un mesaj de disponibilitate la dialog. Confirm disponibilitatea la dialog, USR este exact în aceeași poziție în care am fost din prima zi a crizei: cu un alt premier putem să ne așezăm la masă. În câteva zile criza poate să înceteze, dar mâine criza poate să înceteze printr-un vot pentu Cabinetul Dacian Cioloș”, a mai spus vicepreședintele USR.

„Dacă PSD decide să-l susțină pe premierul Cîțu atunci noi suntem în opoziție și avem o majoritate PNL-PSD”, a mai spus Dan Barna.

Amintim că Dan Barna, propus de USR pentru Ministerul Afacerilor Externe, a primit marți aviz negativ în comisiile de specialitate. Barna a avut 11 voturi „pentru”, 20 „împotrivă” și 10 abțineri.

Marți au loc audierile celor propuși de Dacian Cioloș să ocupe funcțiile de miniștri. Miercuri urmează ca senatorii și deputații să acorde votul asupra întregului Guvern şi a programului de guvernare. 

VEZI AICI CELE MAI IMPORTANTE MOMENTE DE LA AUDIERI!

Lista Guvernului Cioloș

Prim-ministru - Dacian Cioloș

Ministerul Finanțelor - Dragoș Pîslaru

Ministerul Afacerilor Interne - Alin Stoica

Ministerul Afacerilor Externe - Dan Barna

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - George Cățean

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Mihai Goțiu

Ministerul Justiției - Stelian Ion

Ministerul Apărării Naționale - Nicu Fălcoi

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului - Claudiu Năsui

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Cristian Ghinea

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației - Ionuț Moșteanu

Ministerul Energiei - Cristina Prună

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Cătălin Drulă

Ministerul Muncii și Protecției Sociale - Oana Țoiu

Ministerul Sănătății - Ioana Mihăilă

Ministerul Culturii - Iulia Popovici

Ministerul Tineretului și Sportului - Tudor Pop

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării - Monica Berescu

Ministerul Educației - Corina Atanasiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel