Dan Barna, lider USR, a vorbit despre excluderea Olimpiei Ardelean.
Dan Barna a declarat joi, în emisiunea "Gândurile lui Cristoiu", referitor la excluderea Olimpiei Ardelean, că ideea că cineva poate să aibă orice abordare în logica libertății totale de expresie este una generoasă, dar nu are cum să fie funcțională și că aceasta poate contesta decizia.
„Este o decizie disciplinară a Biroului Național. USR deține proceduri interne de reacție la toate tipurile de decizii", a declarat președintele USR, Dan Barna.
„Decizia de ieri nu avea legătură cu acele semnături. Decizia de ieri se baza pe niște sesizări ale unor colegi legate de injurii, de jigniri, iar pe de altă parte de postarea în ziua dinaintea votului a unui mesaj public pe care colegii mei l-au considerat nedrept față de munca și efortul lor din campanie", a adăugat Barna.
„Tebuie să existe în orice organizație, inclusiv în USR, niște limite față de la care membrii să se raporteze. Ideea că poți să ai orice abordare față de partid, față de organele de conducere ale partidului, în logica libertății totale de expresie este una generoasă, dar nu are cum să fie funcțională. Trebuie să existe niște limite - în momentul în care se ajunge într-o zonă de jigniri, într-o zonă de afirmații care nu au în spate nicio dovadă sau nicio realitate e firesc să existe astfel de reacții ale partidului, pe proceduri statutare", a apreciat liderul USR.
De asemenea, el le-a răspuns și celor peste 100 de membri ai formațiuniii care au cerut anularea excluderii.
„Am văzut că sunt câțiva colegi care au postat un mesaj de protest, de nemulțumitre, e normal să fie. E un partid viu, dinamic, dar trebuie să avem niște limite", le-a transmis Barna acestora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu