Barna povestește un 'moment hazliu' legat de SIIJ

Dan Barna / Foto: gov.ro
Dan Barna / Foto: gov.ro

Vicepremierul Dan Barna a povestit un 'moment hazliu' legat de SIIJ. 

Vicepremierul Dan Barna a declarat, luni, că în cadrul ședinței de coaliție, 'la subiectul SIIJ' a fost 'un moment cu adevărat hazliu.'

'Colegii de la PNL ne-au spus că ar avea o soluție, dar nu ne-o spun. A fost așa... 20 - 30 de minute de discutat quiz-uri de tabără', a explicat Dan Barna. 

În continuare, vicepremierul a precizat că 'vor continua discuțiile și săptămâna viitoare. Sperăm să identificăm o soluție care să funcționeze și să depășim această *buturugă mică*, care se face din ce în ce mai mare. În rest, am mai discutat despre prioritățile agendei parlamentare'. 

Cîţu: O să pun pe ordinea de zi a coaliţiei desfiinţarea SIIJ

Premierul Florin Cîţu a declarat luni că a venit la şedinţa de coaliţie cu o propunere pentru desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), menţionând că soluţia o constituie 'luarea în considerare în totalitate a opiniei Comisiei de la Veneţia'. 

'O să pun pe ordinea de zi desfiinţarea SIIJ, pentru că este foarte important pentru mine şi pentru funcţionalitatea eficientă a serviciului public de justiţie pentru cetăţeni desfiinţarea acestei instituţii. Venim cu o propunere, ştiţi foarte bine, ministrul Justiţiei a cerut opinia Comisiei de la Veneţia în primăvară, o opinie care este foarte bună, dar foarte multe aspecte din acea opinie nu au fost discutate în spaţiul public.', a spus Cîțu.

'Şi atunci, noi credem că dacă se ia în considerare în totalitate opinia Comisia de la Veneţia, avem soluţia pentru a ieşi din acest impas temporar în care ne aflăm. Şi vom veni astăzi, împreună cu doamna Scântei, cu o soluţie pe masa coaliţiei', a precizat Cîţu.

Ce a declarat Iulia Scântei

În context, preşedintele Comisiei juridice din Senat, Iulia Scântei, a declarat că PNL rămâne consecvent proiectului adoptat de Guvern în ceea ce priveşte cele două obiective majore: desfiinţarea în această sesiune parlamentară a Secţiei speciale şi respectarea 'în mod neechivoc' a competenţei materiale a parchetelor în România, menţionând că recomandările ministrului Justiţiei pot fi transformate în soluţii legislative.

(Citește continuarea articolului AICI.)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel