Barna (USR): Băsescu luptă împotriva justiției

 Purtătorul de cuvânt al USR, Dan Barna, a declarat joi că, prin amendamentele depuse la legea graţierii, fostul preşedinte Traian Băsescu "a trecut în mod oficial în tabără celor care luptă împotriva justiţiei". 

"Traian Băsescu a trecut în mod oficial în tabăra celor care luptă împotriva justiţiei, deci, practic, manifestările sale sunt pe această nouă linie de front pe care domnia sa a decis să se aşeze", a spus Barna într-o conferinţă de presă la Parlament. 

La rândul său, deputatul USR Cristian Ion, membru în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, a susţinut că de principiu USR se opune unor asemenea iniţiative şi a apreciat că proiecte de legi "cu dedicaţie" nu ar trebui să mai existe în Parlament. 

"Această ridicare a pragului (de graţiere - n.r.) ar însemna eliberarea foarte multor persoane, ceea ce nu este, la momentul actual, oportun. Considerăm că trebuie analizat foarte clar acest aspect, trebuie să vedem printr-o simulare exact câte persoane sunt avute în vedere. Raportat la această propunere, s-a speculat că ar fi vizate anumite persoane din câte am înţeles eu - s-a propus ca şi pentru femei să existe o astfel de prevedere şi s-a speculat faptul că ar fi vorba de o prevedere cu dedicaţie pentru anumite persoane. (...) Aceste proiecte cu dedicaţie nu trebuie să mai existe pe ordinea de zi a Parlamentului. Legile se fac pentru toată lumea, nu trebuie să se vină cu propuneri pentru anumite persoane", a adăugat parlamentarul USR, conform Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel