Val Vâlcu a comentat alegerile din interiorul USR PLUS, în contextul în care primul tur a fost câştigat de către Dacian Cioloş.
"Votanţii USR-ului sunt mult mai mulţi decât cei ai PLUS, numai că aceştia s-au mobilizat mai puţin în primul tur al alegerilor interne, însă este de aşteptat ca aceştia să se mobilizeze mai serios pentru cel de-al doilea tur. Dacian Cioloş nu prea mai are de unde să crească, în vreme ce Dan Barna ar mai avea de unde să urce.
Rezultatul va fi foarte strâns, dar dacă mergi strict pe numărul de membri, de votanţi, Dan Barna are de unde să strângă mai multe voturi în turul doi, în timp ce Dacian Cioloş a acumulat deja maximum posibil", apreciază Val Vâlcu.
***
Biroul Național al USR PLUS a decis organizarea Congresului din 2-3 octombrie în sistem hibrid, fizic și online. Astfel, în prima zi a congresului vor fi prezenți la Romexpo copreședinții USR PLUS, membrii Biroului Național, echipele care candidează la Biroul Național și vor susține prezentări, invitați internaționali, comisia electorală, staff-ul tehnic și presa. În sală vor fi maxim 150 de persoane simultan, care vor respecta regulile de distanțare socială și vor purta mască obligatoriu.
Cei 1200 de delegați care vor vota în cadrul congresului componența noului Biroul Național vor veni la locație împărțiți pe fluxuri orare pentru a-și exercita votul. În a doua zi a congresului, 3 octombrie, dezbaterile privind modificarea statutului USR PLUS vor avea loc într-o ședință exclusiv online.
***
Copreşedintele USR PLUS Dan Barna precizează că vineri seara urmează să fie anunţat rezultatul alegerilor interne din cadrul partidului şi că în prezent există o comisie electorală care verifică eventualele sesizări sau nereguli, pentru a le corecta.
"USR - având o extindere mult mai orizontală - avem judeţe cu 80-90 de filiale în mediul rural, unde apetenţa colegilor noştri de a folosi mail-ul sau de a vota prin intermediul e-mail-ului este mai redusă. Colegii de la PLUS aveau bază de date, un mailing list mai actualizat şi din faptul că partidul s-a constituit prin adrese de mail - dacă vă aduceţi aminte - 'depuneţi aici o adresă de e-mail şi faceţi parte din Mişcarea România 100', care a generat PLUS-ul. Dar sunt explicaţii tehnice puţin relevante în momentul de faţă. E un vot în desfăşurare. Colegii din USR şi PLUS votează, vom avea rezultat. Partidul va merge mai departe. Rezultatul va veni vineri seara. Sâmbătă vom avea un congres, care urmează să decidă asupra Biroului Naţional", a declarat Barna.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News