Baroneasa Arielle Malard de Rothschild va fi susţinută de Departametul pentru Energie pentru poziţia de membru independent în viitorul Consiliu de Administraţie al Electrica, informează hotnews.ro.
Potrivit sursei citate, Arielle Mallard de Rothschild are susţinerea Departamentului pentru Energie pentru poziţia de membru independent în viitorul CA al Electrica. Baroneasa, în prezent managing director şi vicepreşedinte pentru Europa de Est al Rothschild&Cie, are un doctorat în economie de la Instituts d'Etudes Politiques din Paris, specializarea sa fiind fuziuni şi achiziţii, potrivit unui comunicat de presă.
Două propuneri de candidatură pentru CA vor fi înaintate către Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA), alţi doi candidaţi urmând să fie aleşi pe baza propunerilor acţionarilor minoritari.
Al cincilea membru al CA urmează să fie ales după consultarea unei liste de propuneri care va fi prezentată de către un consultant independent specializat în recrutare.
Cine este Arielle Mallard de Rothschild
Arielle Mallard de Rothschild este, în prezent, administrator al companiei franceze multinaţioanle Imerys specializată în producerea şi procesare mineralelor industriale. Imerys are operaţiuni în 50 de state, aproape 16.000 de angajaţi şi a înregistrat anul trecut venituri de 3,7 miliarde de euro.
Baroneasa este şi administratorul Grupului Lucien Barriere, care controlează 39 de cazinouri în Franţa, Elveţia şi Egipt, 17 hoteluri de lux în Franţa şi Maroc şi peste 100 de restaurante, dar şi câteva terenuri de sport şi centre spa.
Femeia de afaceri, în vârstă de 51 de ani, deţine şi funcţia de managing director în cadrul Rothschild&Cie. Rothschild este o companie de consultanţă financiară controlată de familia cu acelaşi nume, care operează în 40 de state ale lumii şi are mai bine de 3.000 de angajaţi.
Arielle Malard de Rothschild este, din decembrie 2007, şi preşedintele asociaţiei umanitare CARE France.
Cine sunt ceilalţi candidaţi susţinuţi de Departamentul pentru Energie pentru CA Electrica
Fostul director general al Bursei de Valori Bucureşti, Victor Cionga, şi expertul în cadrul Direcţiei Generale Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului în Energie, Victor Grigorescu, vor fi propuşi şi susţinuţi, la rândul lor, de Departamentul pentru Energie pentru noul CA al Electrica, potrivit gandul.info.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News