Dacă tot suntem în minivacanță, haideți să vorbim despre concedii! Barul este, pentru italieni, locul unde plăcerea trebuie să se îmbine cu calitatea și locul unde granițele dintre oameni dispar. De fiecare dată când vei merge într-un bar italienesc, personalul, dar și ceilalți clienți care sunt deja prezenți te vor primi ca și cum ai fi unul de-al casei, indiferent de culoarea pielii, religie, orientări politice sau țara din care vii.
Să mergem astăzi la Piacenza, în regiunea Emiglia-Romagna din nordul Italiei, la cel mai cunoscut bar din oraș. Ora del Gusto, barul tipic italienesc cu preparate proaspete și de calitate, de la brioșe până la aperitive spectaculoase, abundente, vinuri specifice zonei, până la salate, sendvișuri și bruschete.
Am mers personal să vorbesc cu Giuseppe Ieraci, proprietarul Ora del Gusto. Până să vorbim despre localul pe care îl deține, am fost curios să aflu câteva lucruri despre viața lui profesională ca și proprietar, pentru că rar mi-a fost dat să văd un patron atât de implicat și cu atât de multă dragoste pentru localul său. O să vă spun doar atât - Giuseppe a început să spele vase într-un restaurant de familie atunci când avea doar 8 ani, iar promisiunea pe care și-a făcut-o atunci, cea de a avea propriul local, a dus-o la bun sfârșit.
Ora del Gusto își deschide porțile la ora 4:50 dimineața, însă nu vă imaginați că totul este așa simplu precum pare. Cu 3 ore înainte, personalul începe deja munca. Startul se dă cu 200 de brioșe care sunt umplute cu tot felul de gemuri, creme, iar dacă ești intolerant la lactoză ori vegan - acesta este locul perfect în care să mergi atunci când vei dori să vizitezi orașul. În timp ce acestea se coc la 180 de grade timp de 20 de minute, se pregătesc celelalte necesare satisfacției clientului.
Peste 1000 de clienți mulțumiți în doar câteva ore, și credeți-mă, am văzut asta cu ochii mei. Oameni care vin chiar și din afara orașului pentru a lua micul dejun -colazione, cum spun ei-, familii întregi, muncitori, clienți fideli. Nu puțini sunt cei care doar se așază, personalul știind deja ceea ce clientul dorește, iar acest lucru mi s-a părut genial. Este un exemplu al faptului că acolo unde există calitate și dăruire, business-ul merge mai departe, crește.
Până la ora 11.00, se lucrează intens, dar nu vă imaginați că totul se termină aici. Peste o oră se va servi prânzul, iar personalul începe să se pregătească. Totul trebuie să fie imaculat, la locul lui, perfect pentru client și pentru a-i oferi acestuia o experiență cum rar a mai trăit.
După prânz începe distracția. Spritz, bere, cocktail-uri, aperitive care mai de care, muzică de calitate și râsete, sunt printre puținele lucruri bune pe care le vei găsi la Ora del Gusto. Iar cel mai frumos lucru care m-a impresionat - calitatea oamenilor. Toți clienții respectă personalul, iar personalul respectă clientul.
Se leagă prietenii, se schimbă experiențe și devii "dependent" de acest loc. Te întorci doar pentru a mai putea trăi încă o dată acel sentiment de plăcere și libertate.
Așadar, dacă nu v-am convins, mergeți personal. O vacanță perfectă are la bază experiențe perfecte. Ah, și uitam să vă spun, dacă ajungeți sâmbăta după ora 20:30 o să puteți face karaoke cu prietenii, iar duminica, după 18:30, DJ live cu muzică, bineînțeles, de calitate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News