U-Banca Transilvania Cluj a învins campioana CSM CSU Oradea cu scorul de 89-82, sâmbătă, pe teren propriu, în etapa a treia a Ligii Naţionale de baschet masculin, scrie Agerpres.
Orădenii au suferit a doua înfrângere în acest debut de campionat.
Patrick Richard, cu 20 puncte, 3 recuperări, 5 pase decisive, Kerron Johnson, cu 17 p, 3 rec, 6 pd, şi Karlo Zganec, 15 p, 8 rec, 3 pd, au fost cei mai buni de la U. Kristopher Jameil Richard a fost cel mai bun de la oaspeţi, cu 23 puncte, susţinut de Giordan Watson, 18 p, 4 pd.
În alt meci, vicecampioana BC CSU Sibiu a câştigat la Bucureşti, cu Dinamo Ştiinţa, scor 82-75. Barry Stewart, cu 23 p, 3 rec, 4 pd, a fost MVP-ul sibienilor, iar Randal Falker a reuşit un double-double, cu 17 p, 18 rec. Mladen Jeremic a reuşit 21 p, 4 pd pentru Dinamo.
Alte rezultate:
CSM Sighetu Marmaţiei - CSM 2007 Focşani 66-75
CSM VSKC Miercurea Ciuc - CS Municipal Galaţi 52-86
CSO Voluntari - CS Municipal Mediaş 85-72
În Grupa valorică A, U-Banca Transilvania Cluj este lider, cu 6 puncte, urmată de BC CSU Sibiu, 5 puncte, CSM CSU Oradea, 4 puncte, etc.
În Grupa B, prima este CSO Voluntari, cu 6 puncte, urmată de CS Municipal Mediaş, CSM 2007 Focşani, CS Municipal Galaţi, ABC Athletic Constanţa, câte 5 puncte, etc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News