Doi dintre jucătorii vedetă ai clubului Oklahoma City Thunder, din campionatul profesionist nord-american de baschet (NBA), Russell Westbrook şi Paul George, au fost operaţi, primul la mâna stângă, iar al doilea la ambii umeri, a anunţat clubul luni seara, precizând că aceste intervenţii au decurs bine, informează AFP.
Westbrook acuza o accidentare la un ligament de la mâna stângă şi a profitat de această operaţie pentru a efectua şi o artroscopie la genunchiul drept. Reluarea activităţii celui mai bun jucător din NBA (MVP) în sezonul 2016/17 este prevăzută peste trei săptămâni.
Paul George suferea, la rândul său, de o ruptură a tendonului la umărul drept, iar chirurgii au profitat pentru a-i repara şi o ruptură a articulaţiei humero-scapulare la celălalt umăr.
Durata indisponibilităţii nu a fost precizată. Westbrook şi George au fost două elemente de bază ale echipei din Oklahoma City în cursul sezonului, care s-a oprit în primul tur al play-off-ului. Westbrook a avut medii de 22,9 puncte, 11,1 recuperări şi 10,7 pase decisive. Mediile lui George au fost de 28 puncte, 8,2 recuperări şi 4,1 pase decisive.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu