Băsescu revine asupra statului de drept. ”E în pericol major”

Traian Băsescu
Traian Băsescu

”Nu avem toată puterea până nu avem justiţia”, este mesajul cu care își începe opinia, Traian Băsescu, pe pagina sa de Facebook. Acesta s-a arătat nemulțumit de evenimentele petrecute recent în justiția din România și spune că statul de drept este în pericol major. Avertismentul aparține fostului președinte al României care spunea despre România că ”e stat mafiot”. 

”Orice om normal cu respect pentru statul de drept ar spune că prioritatea pentru Ministrul Justiţiei şi majoritatea PSD-ALDE în justiţie este corectarea celor peste 100 articole constatate de către CCR a fi neconstituţionale din Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. În realitate, Tudorel Toader, Dragnea şi Tăriceanu, în loc să facă o prioritate din corectatea neconstituţionalităţilor din cele două coduri în folosul consolidării statului de drept şi al justiţiabililor, se ocupă de punerea sub control a justiţiei în folosul lor personal şi a partidelor lor, prin ordonanţe de urgenţă”, susține senatorul PMP, Traian Băsescu, pe pagina sa de Facebook. 

Marți, au fost date două OUG. Cele două OUG vizează modificarea legilor justiției și procedura de desemnare a procurorului european din partea României. Au fost publicate, miercuri seară, în Monitorul Oficial.

Statul de drept este în pericol

”Vă aduceţi aminte sloganul din 2012 al USL, format din PSD şi PNL, conduse la acea vreme de Victor Ponta şi Crin Antonescu? ”Nu avem toată puterea până nu avem justiţia”. După ultimele ordonanţe de urgenţă ale lui Tudorel Toader se pare că PSD şi ALDE şi-au atins obiectivul, dar avându-i în frunte pe Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. Socialişti şi liberali uniţi în gânduri şi simţiri au acum toată puterea. Statul de drept este în pericol major!”, a mai spus Traian Băsescu.

Vezi și: 

DNA, anchetă la PSD. Mircea Pașcu: Să mai spună cineva că au apărut la ordin

Incendiu puternic în Deltă. Mii de hectare arse

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel