Preşedintele Traian Băsescu a ieşit cu un discurs dur la adresa liderilor USL, cărora le-a cerut să înceteze imediat orice acţiune. Declaraţia lui Băsescu ar putea fi interpretată ca o ameninţare directă la adresa Parlamentului. Băsescu i-a avertizat pe toţi lideri Puterii să înceteze orice acţiune.
"Privind aşa evenimentele care s-au desfăşurat în ultimele săptămâni şi au culminat cu acţiunile de azi din Parlament cer primului-ministrului, copreşedintelui USL, Crin Antonescu şi Daniel Constantin şi preşedinţilor UDMR şi UNPR să înceteze imediat acţiunile lor împotriva statului român. Repet, le cer să înceteze acţiunile împotriva instituţiilor statului român. Prin acţiunile Guvernului şi ale majorităţii parlamentrare se încalcă grav valorile fundamentale ale UE. Ţinta finală a majorităţii parlamentare este punerea sub control a justiţiei. Suspendare preşedintelui este doar o etapă", a precizat Băsescu.
DeCe News a realizat o radiografie a celor mai importante acuzaţii pe care USL le-a adus preşedintelui Traian Băsescu şi care ar putea constitui motiv de suspendare. De la încălcarea Constituţiei, până la implicarea preşedintelui în economie, USL ar putea folosi aceste motive ca argumente în faţa Parlamentului. USL va apela la o serie de scandaluri mai vechi pentru suspendare, tocmai pentru a arăta că preşedintele a încălcat Constituţia în mod repetat.
USL va cere suspendarea preşedintelui pentru şapte motive. Punctul principal va fi ameninţarea directă la adresa Parlamentului.
1.Prima acuzaţie pe care ar putea să o aducă USL este încălcarea repetată a Constituţiei din partea preşedintelui Traian Băsescu. Acuzaţiile de încălcare a legii fundamentale au fost foarte multe, mai ales în cel de-al doilea mandat al lui Băsescu.
2. Preşedintelele Traian Băsescua fost cel care a anunţat tăierea salariilor cu 25% în 2009. În 2012, tot preşedintele a anunţat reîntregirea. USL îl poate acuza pe Băsescu că şi-a arogat atribuţiile Guvernului. Această acuzaţie ar putea fi argumentată prin atitudinea lui Băsescu în perioada în care Emil Boc era premier.
3. Intervenţia telefonică a preşedintelui, pentru a-l contrazice pe Raed Arafat, a fost scânteia care a aprins protestele din Piaţa Universităţii. USL l-ar putea acuza pe Băsescu de implicare în organizarea instituţiilor statului şi scanalul cu un funcţionar public.
4. Traian Băsescu a ieşit public şi a a promovat începerea explotării la Roşia Montană. El s-a declarat în favoarea proiectului Chevron. Poziţia publică a preşedintelui ar putea fi interpretată de USL ca o implicare în economie şi ar putea deveni motiv de suspendare.
5. Băsescu nu s-a ferit niciodată să îşi arate spijinul pentru PDL. Şedinţe de partid ţinute la Cotroceni, întâlnirile de la Vila Lac 3 sau susţinerea pe care Băsescu a aratat-o pentru PDL ar putea fi înţeleasă ca o implicare a preşedintelui în politica internă. Constiuţia îi interzice preşedintelui să se implice în activitatea politică a partidelor.
6. Băsescu a luat poziţie publică în scandalul legat de Puiu Popoviciu. Băsescu a precizat că, în opinia sa, Popoviciu nu a greşit cu nimic. Această poziţie ar putea fi interpretată ca o implicare a preşedintelui în actul de justiţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News