Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul privind numirea lui Ritli Ladislau în funcţia de ministru al Sănătăţii, informează Administraţia Prezidenţială.
"A fost practic propunerea colegilor de la UDMR, pe care am aprobat-o şi am înaintat-o preşedintelui României. Cuvântul de ordine pentru noul ministru al Sănătăţii este continuarea reformei în Sănătate şi aplicarea măsurilor de reformă convenite cu Comisia Europeană şi FMI. Aceste măsuri vizează elaborarea, adoptarea şi implementarea pachetului de servicii minimale, adoptarea taxei clawback şi implementarea cardului naţional de sănătate, prescripţiei electronice şi a fişei electronice a pacientului, precum şi impunerea genericelor ca mod general de utilizare a medicamentelor", a declarat premierul Emil Boc, citat de Mediafax.
El i-a mulţumit fostului ministru al Sănătăţii Cseke Attila pentru măsurile de reformă luate în domeniu.
Boc a arătat că prin trecerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate în coordonarea noului ministru se va realiza o mai bună corelare a politicilor între Ministerul Sănătăţii şi CNAS.
"Prin acest element am dorit să asigurăm funcţionalitatea sistemului şi coordonarea de către Ministerul Sănătăţii, dar cu păstrarea calităţii de ordonator de credite de către CNAS. Va funcţiona mai bine corelarea acestor politici", a afirmat primul ministru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu