Băsescu a trimis Parlamentului proiectul de revizuire a Constituţiei

TRAIAN BASESCU - PARLAMENT
TRAIAN BASESCU - PARLAMENT

Proiectul de revizuire a Constituției a fost trimis la Parlament, a anunțat joi dimineață, șeful statului, Traian Băsescu pe Aeroportul Henri Coandă, înainte de plecarea spre Bruxelles, unde participă la Consiliul European.

”În proiectul privind aderarea la Schengen care deja a fost distribuit sunt elemente care schimbă condiţiile de acces şi obligaţia mea este să mă asigur că noile condiţii nu se adaugă la ceea ce România trebuie să îndeplinească pentru acces. Nu vom accepta ca noi condiţii să fie adăugate pentru aderare”, a declarat președintele, citat de Mediafax.

”Am trimis Parlamentului proiectul de revizuire a Constituţiei”, a mai adăugat șeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la RRA, că optează pentru varianta de a trimite Parlamentului proiectul de revizuire a Constituţiei în forma iniţială, lăsând Legislativului libertatea de a face reformulări în proiect.

Motivarea avizului CC pe proiectul de revizuire a Constituţiei a fost dată publicităţii miercuri.

Prezentăm integral textul scrisorii trimise de către preşedintele Traian Băsescu preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, şi preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase:

"Stimate Domnule Preşedinte al Senatului,

Stimată Doamnă Preşedintă a Camerei Deputaţilor,

În temeiul art. 150 alin. (1) din Constituţia României, conform căruia «Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot»;

Având în vedere propunerea Guvernului de revizuire a Constituţiei, adoptată în şedinţa Guvernului din data de 21 aprilie 2010 şi transmisă Preşedintelui României cu nr. 5/EB/38 din 21.04.2010;

Ţinând cont de avizul Consiliului Legislativ nr. 638 din 9.06.2011 referitor la proiectul de Lege privind revizuirea Constituţiei României;

Cu respectarea art. 19-22 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, conform cărora:

«Art. 19. - Înainte de sesizarea Parlamentului pentru iniţierea procedurii legislative de revizuire a Constituţiei, proiectul de lege sau propunerea legislativă, însoţită de avizul Consiliului Legislativ, se depune la Curtea Constituţională, care este obligată ca, în termen de 10 zile, să se pronunţe asupra respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea.

Art. 20. - La primirea proiectului de lege sau a propunerii legislative, preşedintele Curţii numeşte un judecător-raportor şi stabileşte termenul de judecată.

Art. 21. - (1) Curtea Constituţională se pronunţă asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative cu votul a două treimi din numărul judecătorilor.

(2) Decizia Curţii se comunică celor care au iniţiat proiectul de lege sau propunerea legislativă ori, după caz, reprezentantului acestora.

Art. 21. Proiectul de lege sau propunerea legislativă se prezintă Parlamentului numai împreună cu decizia Curţii Constituţionale, comunicată potrivit art. 21 alin. (2)»

Vă transmit anexat, spre dezbatere şi adoptare, Proiectul de Lege privind revizuirea Constituţiei României împreună cu expunerea de motive, Avizul Consiliului Legislativ şi cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra acestui proiect.

Preşedintele României

Traian Băsescu"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel