Preşedintele Traian Băsescu a trimis Consiliului Legislativ, miercuri, proiectul legii de revizuire a Constituţiei, în vederea avizării acestuia.
Administraţia prezidenţială precizează, într-un comunicat, că, în conformitate cu prevederile art. 150 alin. (1) din Constituţie şi având în vedere dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, proiectul de lege privind revizuirea Constituţiei, iniţiat de către preşedintele României, la propunerea Guvernului, după primirea avizului Consiliului Legislativ va fi transmis Curţii Constituţionale pentru verificarea respectării dispoziţiilor constituţionale privind revizuirea, scrie Mediafax.
"Ulterior, proiectul de revizuire însoţit de avizul Cosiliului Legislativ şi de decizia Curţii Constituţionale va fi înaintat Parlamentului României, în vederea dezbaterii şi adoptării lui", se mai arată în comunicat.
Parlamentul este obligat să dea votul de învestitură pentru Guvern în zece zile de la desemnarea noului Cabinet, iar în cazul remanierilor şeful statului şi premierul trebuie să se consulte, conform proiectului noii Constituţii pe care îl va înainta Preşedinţia, a anunţat săptămâna trecută Traian Băsescu.
Preşedintele Băsescu a precizat, în 26 mai, la RRA, că proiectul de revizuire a legii fundamentale este terminat. El a adăugat că "trebuie găsit un moment de oarecare linişte" pentru a transmite proiectul instituţiilor statului, în primul rând Consiliului Legislativ şi Curţii Constituţionale.
Şeful statului a declarat, însă, că proiectul va ajunge în Parlament înainte de vacanţa parlamentară, astfel încât în cele două luni de vacanţă comisia de specialitate să îl poată dezbate.
Traian Băsescu a subliniat că atribuţiile preşedintelui şi ale Parlamentului rămân aceleaşi, dar că propune, prin proiect, să fie puse în aplicare rezultatele referendumului din 2009, respectiv trecerea la Parlament unicameral, cu 300 de aleşi.
Citeşte şi:
Adevărata miză a lui Băsescu prin revizuirea Constituţiei: arestarea parlamentarilor Opoziţiei
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News