La câteva zile după ce Der Spiegel acuza România că bagă moldovenii în UE prin uşa din dos, publicațiile britanice Daily Telegraph şi Daily Express își arată nemulțumirea față de politica președintelui Traian Băsescu în ceea ce îi privește pe vecinii de peste Prut. Criticile lansate de presa străină se bazează pe teama că deschiderea arătată de președintele român cetățenilor moldoveni va avea consecințe negative asupra țărilor Uniunii Europene. Cele două ziare de la Londra avertizează că mii de moldoveni ar putea cere beneficii sociale în Marea Britanie, împovărând şi mai mult o economie aflată în recesiune.
Telegraph atrage atenţia că „România a deschis o uşă din dos a drumului către UE, care îi va îndreptăţi pe sute de mii de emigranţi din Moldova, fostă republică sovietică săracă, să muncească şi să ceară beneficii sociale în Marea Britanie". Aproape un milion de moldoveni de origine română au cerut paşaport românesc, document ce le va permite libera circulaţie în Marea Britanie. Potrivit stratisticilor, 120.000 de solicitări de paşapoarte româneşti au fost deja rezolvate, alte 800.000 fiind în curs de procesare.
Și Express scrie că moldovenii tocmai au câștigat la loterie, referindu-se la paşapoartele UE pe care le-au primit din partea României. Pentru stoparea potenţialului val de imigranţi moldoveni, jurnaliștii de la Daily Express propun anihilarea „culturii beneficiilor sociale”.
Și publicația italiană Il Giornale abordează această temă, insistând că preşedintele Băsescu „păcăleşte” Uniunea Europeană, prin acordarea de paşapoarte româneşti pentru sute de mii de moldoveni care vor putea circula liber în spaţiul europeană. Il Giornale susține că, fără să ştie, UE are neoficial 28 de state membre.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu