Băsescu. Am chemat eu la boicot? Eu voi merge, voi fi printre cei care merg la vot

basescu 2
basescu 2

Președintele suspendat, Traian Băsescu, a spus marţi la TVR că el nu a chemat la boicot, că nu se poate opune deciziei PDL deoarece nu are niciun sprijin logistic şi că nu va face niciun îndemn către români.  Preşedintele suspendat a spus că el va merge la referendum. "Eu voi merge, voi fi printre cei care merg la vot. (...) Fiind un singur votant, atâta timp cât nu se mobilizează PDL, nu am cum să schimb...", a explicat acesta.

 "Vreau să-mi spuneți unde este declarația mea în acest sens, legată de boicot! Declarația, aveți o declarație a mea?

Când nu mai ai nicio structură în spate ce faci? Deci nu a fost chemarea mea, da?! Eu încă nu am făcut o declaraţie prin care să nu chem oamenii la vot. Dar în mod categoric, îmi dau seama că neavând măcar un partid care mă susţine, nu am niciun fel de logistică", a declarat Băsescu la TVR, dialogând cu moderatorul.

 "Eu nu fac românilor niciun îndemn. Fiecare să procedeze conform conştiinţei lui. Nu mă pot opune deciziei care a fost luată cu 89 de voturi contra o abţinere în structura de conducere a PDL-ului. Din punctul meu de vedere, cine vrea să meargă la vot să meargă, cine nu, nu, dar am constatat că PDL-ul are motive întemeiate să spună <nu putem controla securitatea referendumului>. Şi ştim care este miza aici. Miza lui Antonescu, a lui Ponta, a lui Voiculescu, nu este neapărat un referendum reuşit sau nereuşit. (...) Organizatorii acestei lovituri de stat sunt disperaţi să fie acoperită acţiunea lor prin vot popular. Eu cred că nu vor reuşi", a adăugat el.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel