Conform unor surse din PDL Băsescu este îngrijorat de faptul că Vasile Blaga s-a întărit în PDL și contează deja pe 70 la sută din voturi la Congresul din această primăvară. Negoiţă este unul dintre apropiaţii lui Adriean Videanu, așa că o candidatură a acestuia ar sparge coeziunea vechii gărzi, dar totodată primarul de la 3 se află în relații bune cu aripa tânără a partidului.
Oferta lui Traian Băsescu părea mai tentantă pentru Negoiță, odată ce adaugă la șefia partidului și pe cea a guvernului. Dar, singura certitudine a PDL este că va avea minim un șef de partid, dacă formațiunea nu se va rupe după alegerile interne din luna mai.
Coalizarea Opoziției ar putea să blocheze a doua oară investirea lui Negoiță ca premier. În 2009, votul de investitură a premierului desemnat Liviu Negoiță a fost amânat sine die. În plus, o demisie a lui Boc, ca să-i facă loc primarului de la sectorul 3 ar deschide calea alungării PDL și apoi a președintelui Băsescu de la Putere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu