O informaţie de ultimă oră prezentată la Realitatea TV, arată că Majestatea Sa, Regele Mihai, este chemat la DNA pentru verificarea modului cum a fost pus în posesia domeniului Peleş din Sinaia.
Sesizarea DNA vine din partea Corpului de Control al Guvernului, care reclamă faptul că, prin punerea în posesie a Regelui cu domeniul Peleș din Sinaia, s-a îngrădit accesul în zona respectivă a proprietarilor care administrează unele imobile. Ca și în cazul descinderilor în Vămi, când Traian Băsescu a anunțat cu o săptămână înainte ce urmează să facă Parchetul, atacul împotriva MS Regele a precedat acțiuni aleunor instituții ”independente”. Este posibil ca, din servilism, DNA să se fi mobilizat când a văzut că societatea românească îl condamnă pe președinte pentru grosolănia discursului său public, dar nu poate fi exclusă miza politică și cea imobiliară.
Vizat ar fi Guvernul Tăriceanu, care a pus în posesie Familia Regală, cu proprietăţi ce au aparţinut acesteia şi au fost confiscate de comunişti.
Secretariatul General al Guvernului a solicitat, în iunie 2009, Corpului de Control al premierului verificarea conditiilor in care fostul director al RA-APPS, Adrian Dumitru, a semnat decizia prin care regele Mihai a primit in posesie unul dintre imobilele restituite din Domeniul Peles.
In data de 28 decembrie 2006 directorul general al RA-APPS, Adrian Dumitru, a semnat decizia nr. 461/ 2006 prin care acesta a decis restituirea in natura catre regele Mihai a unui numar de imobile in Sinaia ce urmau a intra in posesia acestuia in baza unui proces verbal de predare si dupa stabilirea masurilor de compensare.
Paul de România, prinţul proceselor
De asemenea, acţiunea DNA şi atacul lui Traian Băsescu servesc intereselor lui Paul Phillipe, care doreşte o parte din Domeniul Peleş, printre alte solicitări adresate statului român şi Casei Regale. Traian Băsescu s-a încuscrit cu Paul, botezându-i copilul. Presa l-a acuzat pe nepotul dezmoştenitului Carol al II-lea că face jocurile serviciilor secrete, în anii 90, când Opoziţia de atunci îl opunea pe MS Regele Mihai preşedintelui Iliescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News