Băsescu, așteptat în Piața Revoluției. Ce mesaje transmit strategii de imagine ai PDL

Strategii de comunicare ai PDL au recomandat participarea lui Traian Băsescu la mitingul din Piața Revoluției, la fel ca în 2007. Atunci, mitingul a fost unul organizat de cei din apropierea președintelui, dar participarea publicului a fost spontană , fiindcă Băsescu avea încă susținere populară. De această dată, manifestarea se bazează mai ales pe membri de partid și pe fidelii regimului, care au fost aduși din toate județele țării, cu autocare furnizate de organizațiile locale.

În 2007, s-a așteptat până ce parlamentarii l-au suspendat, pentru a capitaliza electoral în urma victimizării. În acest moment, mitingul se organizează înaintea votului, existând două ținte. Prima ar fi transmiterea unor mesaje către electorat (mizând pe interesul opiniei publice,care este mare, din cauza incertitudinii, până se va da votul în parlament) . A doua țintă o reprezintă parlamentarii.

Se mizează pe efectul psihologic al mitingului, care să convingă unii parlamentari că Băsescu are destui susținători pentru a rezista la referendum și a-i descuraja astfel să voteze suspendarea.

Prezența lui Traian Băsescu la miting ar crește audiența și ar face mai bine auzite mesajele PDL. Pe de altă parte, există riscul unei radicalizări a parlamentarilor și al unei imagini proaste în străinătate, odată ce Băsescu se lansează în acuzații la adresa unei puteri a statului, făcute în piața publică.

Cel mai bun moment pentru venirea lui Băsescu la miting ar fi oferit de OUG privind referendumul, care i-ar da posibilitatea victimizării și ar ”reclama” o ieșire publică din cauza revoltei stârnite etc.

Cu toate acestea, întrucât numărul participanților la mitingul din Piața Revoluției nu a fost cel estimat de organizatori, președintele Traian Băsescu a renunțat, în final, să se mai prezinte în fața simpatizanților îmbrăcați în alb.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel