Traian Băsescu şi-a exprimat, cu ocazia Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului, solidaritatea faţă de poporul evreu şi compasiunea sinceră faţă de cei care sacrificaţi de un regim care a legitimat, şi în România, persecuţia comunităţilor de evrei şi romi.
"Evocarea suferinţei umane reprezintă pentru conştiinţa fiecăruia un fapt cutremurător, mai ales când aceasta este rodul unei politici a xenofobiei şi a urii rasiale. Cu prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului doresc să îmi exprim solidaritatea faţă de poporul evreu, compasiunea sinceră faţă de cei care au fost sacrificaţi de un regim care a legitimat, şi în România, excluziunea şi persecuţia comunităţilor de evrei şi romi", se arată în mesajul preşedintelui Băsescu.
Şeful statului precizează că România este în prezent o societate liberă, care şi-a exprimat în mod clar şi irevocabil adeziunea la valorile statului de drept.
"Avem nevoie de o societate civilă puternică, conştientă de drepturile şi de obligaţiile care îi revin în spaţiul public, în vederea cultivării dialogului, a cunoaşterii şi a toleranţei, ca artă a convieţuirii. Este datoria noii generaţii să se implice în proiectele educaţionale şi legislative iniţiate de statul român, pentru a face cunoscut adevărul istoric. Asumarea tragediei Holocaustului, căreia i-au căzut victime milioane de evrei din întreaga lume, precum şi a evenimentelor tragice pentru comunitatea evreilor din România, reprezintă un element esenţial pentru evoluţia şi maturizarea unei naţiuni democratice", se menţionează în mesajul şefului statului.
"Comunitatea evreiască aduce o contribuţie valoroasă la binele comun, la patrimoniul nostru de cultură şi civilizaţie. Consider că este firesc să răspundem acestei fidelităţi printr-un gest de reverenţă faţă de amintirea celor care au suferit şi prin asumarea responsabilă a propriei istorii", se menţionează în finalul mesajului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News