Băsescu atacă și vaccinarea, din ”calitatea de bunic”

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, afirmă că în România vaccinarea trebuie să devină obligatorie, el adăugând că Guvernul trebuie să susţină Institutul Cantacuzino în reluarea procesului de producţie a vaccinurilor.

Alegeri prezidentiale 2024

Printr-o astfel de intervenție personală, Băsescu a compromis proiectul de reformă sanitară elaborat de specialiștii Comisiei Prezidențiale de specialitate, în 2010. Un personaj cu o credibilitate la baza clasamentului, care abia a strâns 5% din voturi, se lansează într-un domeniu controversat, riscând să transfere impopularitatea sa și campaniei de vaccinare. Interesele politice ale lui Băsescu au compromis reforma administrativă și regionalizarea, după ce fostul președinte și-a ”trecut în palmares” propuneri nefundamentate de experți în acest domeniu.

'Vaccinarea o necesitate care salvează viaţa copiilor noştri. Destui inconştienţi au propovăduit nevaccinarea copiilor. Astăzi vedem că tot mai mulţi copii nevaccinaţi se îmbolnăvesc şi mulţi îşi pierd viaţa datorită dezinformării şi inconştienţei părinţilor. În România vaccinarea trebuie să devină obligatorie', a scris Traian Băsescu sâmbătă, pe pagina sa de Facebook. El adaugă că mesajul îl adresează şi în calitate de tată şi bunic 'responsabil'. 'O să-mi spuneţi 'de ce mă bag pentru că nu sunt doctor'. De acord, dar sunt tată şi bunic responsabil', a spus Băsescu. Preşedintele PMP conchide că 'Institutul Cantacuzino trebuie sprijinit de guvern să-şi redobândească vocaţia producerii vaccinurilor pentru români'. 

Comentariile lui Băsescu sunt făcute în contextul epidemiei de rujeolă, care a dus la moartea a 9 copii nevacinați. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel