Băsescu, audiat marți după amânare

Traian Băsescu este așteptat astăzi la instanţa supremă în dosarul 'Flora'.
 
 
Traian Băsescu este aşteptat marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul "Flora", în care procurorii cer judecătorilor redeschiderea urmăririi penale pe numele fostului preşedinte pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, informează Agerpres. 

Iniţial, Parchetul Capitalei a depus la Tribunalul Bucureşti cererea de redeschidere a urmăririi penale, însă această instanţă a trimis dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece Băsescu are acum calitatea de parlamentar. 

[citeste si]

Acest dosar a fost redeschis de procurori după ce omul de afaceri Cătălin Năstase, vicepreşedintele Uniunii Arabilor din România, a depus o plângere pentru abuz în serviciu, în care îl reclamă pe Traian Băsescu pentru că ar fi retrocedat ilegal în 2003, pe vremea când era primar general al Capitalei, un teren de 40.000 de metri pătraţi în zona Dămăroaia. 

Pe terenul respectiv a fost construit complexul comercial Flora şi ar fi ajuns la fostul deputat Dumitru Puzdrea. Cătălin Năstase susţine că Traian Băsescu ar fi făcut abuz în serviciu când a avizat retrocedarea acelui teren, prejudiciul fiind de peste 100 milioane de euro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel