Sursel care au participat la întâlnirea de taină dintre Băsescu şi liderii PDL au declarat că Traian Băsescu i-a avertizat pe aceştia că trebuie să obţină măcar jumătate din voturile USL. Băsescu i-ar fi avertizat pe liderii PDL că în cazul unei victorii zdrobitoare a USL-ului nu va avea de ales decât să le ofere puterea, iar PDL ar putea trece în Opoziţie.
Conform surselor citate de Mediafax, întâlnirea de luni noaptea dintre Traian Băsescu şi liderii PDL a avut drept scop stabilirea obiectivului PDL pentru alegerile parlamentare din noiembrie.
Şeful statului le-a spus acestora că va aplica ad literam prevederile constituţionale privind formarea Guvernului, respectiv că la consultările pe această temă trebuie invitate partidele din Parlament, nu alianţele. Băsescu a arătat că, prin urmare, va avea în vedere care partid obţine cele mai multe voturi.
În aceste condiţii, Traian Băsescu a avertizat, potrivit surselor citate, că dacă PDL vrea să rămână la guvernare şi după alegerile parlamentare din acest an, trebuie să obţină mai mult de jumătate din scorul USL. "Dacă nu, treceţi în opoziţie", i-ar fi avertizat Traian Băsescu pe democrat-liberali, conform aceloraşi surse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News