Băsescu: cer public premierului retragerea proiectului care viza reforma în sănătate

Preşedintele Traian Băsescu a cerut public primului ministru Emil Boc retragerea proiectului care vizează reforma din sistemul de Sănătate. Declaraţiile au avut loc în urma unei conferinţe de presă susţinute de şeful statului la Palatul Cotroceni, ca urmare a controverselor iscate pe tema Legii Sănătăţii.

"Am două observaţii: nimeni din sistem nu vrea schimbarea acestuia. Foarte puţini o vor. Spitalele nu vor schimbarea, medicii de familie nu vor schimbarea, sistemul de urgenţă nu vrea schimbarea. Înţeleg din toate semnalele publice că şi o mare parte din public nu vrea schimbarea sistemului de sănătate . În acest context, cer public premierului retragerea proietului care viza reforma în sănătate.", a declarat Traian Băsescu.

"Sistemul sanitar s-a adaptat rapid la o creştere a finanţării, fără o creştere semnificativă a calităţii. pacienţii sunt nemulţumiţi, în general, de calitatea serviciilor medicale. Medicii sunt şi ei nemulţumiţi de condiţii şi salarii. Administraţia e şi ea nemulţumită pentru că trebuie să crească contribuţiile din bugetul de stat. Sistemul este lipsit de performanţă şi aici înţeleg că sunt excepţii pe care le salut, dar sistemul este lipsit de proceduri şi este subfinanţat. Sistemul este beneficiarul unui monopol de stat - CNAS, este politizat şi este ineficient în administrarea fondurilor şi afectat de corupţie", a mai spus Băsescu în declaraţiile de la Cotroceni.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel