Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la bilanţul MAI, că până acum reformarea ministerului a însemnat doar „învârtirea unor căsuţe“, de fapt „o păcăleală pentru oamenii politici şi public“ şi a cerut, pe ton răspicat, în calitate de preşedinte al CSAT, „o evaluare om cu om“ a cadrelor de conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor.
„Nu mă va impresiona deloc dacă domnul ministru Igaş vine în CSAT cu un nou rând de pătrăţele altfel aşezate, voi aprecia dacă vine cu un sistem de selectare a oamenilor care mai pot rămâne în minister“, a declarat şeful statului, citat de Mediafax.
Şeful statului a subliniat că nu se poate vorbi de restructurare şi eficientizare în MAI doar „învâtind căsute în organigramă“, nici la nivel central, nici teritorial.
Băsescu a cerut „o evaluare om cu om“, pentru un personal competent sau integru.
În opinia preşedintelui, sunt două ministere care nu au putut fi reformate în ultimii 20 de ani, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, indiferent prin ce procese au trecut, menţionând „conservatorismul“ acestora.
Preşedintele Traian Băsescu a cerut să se treacă „imediat“ la evaluarea cadrelor de conducere de la nivel central şi local din structurile MAI.
„Ministerul nu e la nivelul la care ar trebui să fie, specific unui stat european. Oriunde pui degetul apar elemente de corupţie. Fie că vorbim de ce am văzut zilele acestea prin frontiere, de înţelegeri cu grupuri de crimă organizată la nivel local şi toleranţă faţă de acesta - sunt tot realizari ale MAI“, a spus Traian Băsescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News