Preşedintele Traian Băsescu a declarat că a fost adoptată de către Consiliul European Declaraţia de recapitalizare a băncilor, subliniind că toate statele au primit garanţia că subsidiarele aparţinând băncilor-mamă din alte state vor avea nivelul de capital menţinut şi pentru anii următori.
"A fost adoptată Declaraţia de recapitalizare a băncilor. Acest document vizează finanţarea băncilor pe termen mediu astfel încât să se asigure fluxurile de creditare pe termen mediu al economiei reale. De asemenea, declaraţia vizează asigurarea cantităţii şi calităţii capitalului. Se vizează introducerea în sistemul bancar a unui capital de prima clasa: lichiditate în bani, nu capital în nimic altceva. Deci, se injectează în sistemul bancar european capital de cea mai bună calitate care poate susţine nu numai economia, dar şi nevoia de credite a statelor', a declarat Basescu la Bruxelles, la finalul Consiliului European, informează Hotnews.
"Deci, ceea ce a însemnat îngrijorarea noastră a primit un răspuns din partea statelor membre. Statul gazdă al subsidiarelor nu va fi niciodată în pericol de a constata că piaţa bancară e diminuată prin retragerea fluxurilor de capital", a spus şeful statului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu