Contractul cu compania Bechtel a fost unul nefericit, dar ambele părţi au fost incorecte pentru că au ştiut din modul în care a fost semnat contractul că el nu este bancabil, susţine preşedintele Traian Băsescu.
„Da, vorbim de Bechtel, a fost un contract nefericit. În cele din urmă, şi eu am afirmat acest lucru chiar la Ambasada României de la Washington, poate calificarea a fost prea dură, dar este clar că partea română a încercat să fure voturi, anunţând acest proiect şi dând impresia că se va construi şi toată lumea a fost fericită pe traseul autostrăzii. Pe de altă parte, Bechtel, la dimensiunile pe care le are, nu putea să nu ştie că România nu are resurse financiare individuale pentru un asemenea proiect. Ambele părţi au ştiut că, din modul în care a fost semnat contractul, el nu este bancabil, nu poate fi finanţat de nicio bancă, pentru că nu se îndeplinea niciun criteriu al unei corecte competiţii în obţinerea unei lucrări publice. Deci, incorecte au fost ambele părţi“, a declarat Băsescu la PRO Tv.
El a subliniat că, în urma unor negocieri, compania Bechtel a înţeles să-şi limiteze exigenţele ca dimensiune a contractului şi că pentru restul de autostradă pe care nu o mai execută compania americană se vor organiza licitaţii.
„Şi aici aş vrea să menţionez aportul extraordinar în mijlocirea dialogului şi în ieşirea de pe poziţii de forţă a Bechtel a ambasadorului Statelor Unite, care a mediat discuţia între Ministerul Transporturilor şi Bechtel“, a completat Băsescu.
Citeşte şi:
Gitenstein: Soluţia găsită de Ministerul Transporturilor şi Bechtel – succes pentru toate părţile
Bechtel va mai face 64 de km din Autostrada Transilvania. Pentru restul se vor face noi licitaţii
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News