La depunerea jurământului de învestire a lui Attila Korodi, președintele Traian Băsescu a afirmat, marți, că România nu mai are resurse pentru crearea de locuri de muncă decât dacă priveşte cu responsabilitate spre reluarea unor activităţi de minerit, iar din cauza demagogiei și lașității demnitarilor români, Roșia Montană stă blocată din 1997, prefigurându-se ”procese extrem de costisitoare”.
În opinia lui Traian Băsescu, în momentul de față România nu mai are resurse de a crea locuri de muncă decât dacă se reia mineritul.
”Sunt convins că ceea ce voi spune va genera dezbateri, dar trebuie să spun că România nu mai are resurse pentru locuri de muncă dacă nu privim cu responsabilitate spre minerit”, a declarat, marți, președintele Băsescu.
Într-un moment tensionat cu reprezentanții Guvernului, Traian Băsescu le-a recomandat acestora să dea aviz favorabil rapid pentru exploatarea de la Roșia Montană, dacă este fezabilă, iar în două săptamâni să se revizuiască tot sistemul de redevenţe pe zăcăminte naturale.
”Este clar că România nu are miliardele de euro de care ar fi nevoie pentru a importa tehnologiile necesare exploatării de aur, gaze de şist, cupru, de aceea avem nevoie de parteneriat cu companiile străine”, a precizat președintele, care i-a îndemnat atât pe ”înalţii demnitari ai statului”, cât și ”pe preacinstiţii ziarişti să meargă la Roşia Poieni şi la Roşia Montană pentru că par a plânge de grija mediului. Să vadă acum dacă de pe urma exploatării de stat ceea ce avem înseamnă protecţia mediului”, a mai spus șeful statului.
Susținând că societatea Cupru Min a reușit să facă profit doar ”printr-un artificiu”, Traian Băsescu a apreciat că ”din cauza demagogiei şi laşităţii demnitarilor români, investiţia de la Roşia Montană stă blocată de la 1997”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News