Băsescu, de partea transportatorilor. RCA, nivel insuportabil

PMP susţine revendicările transportatorilor români şi le consideră îndreptăţite, având în vedere că RCA a ajuns la un nivel insuportabil, a declarat preşedintele formaţiunii, Traian Băsescu, miercuri, la finalul Consiliul Executiv Naţional al partidului.

"Partidul şi-a asumat să susţină revendicările transportatorilor. Suntem de acord că RCA a ajuns la un nivel insuportabil, în mod deosebit pentru transportatorii de marfă, dar şi pentru taximetrişti, ca, de altfel, şi pentru cetăţeni. Creşterea explozivă a RCA îi face necompetitivi pe transportatorii români. Şi, aşa cum am reuşit să distrugem industria IT românească, aşa cum am reuşit să distrugem constructorii români, se pare că ne pregătim prin politicile făcute să distrugem şi transportatorii români. Or, asta ar fi o pierdere greu de suportat de economia românească", a afirmat Traian Băsescu.

Preşedintele PMP a susţinut că "în doi-trei ani vom vedea transportatorii germani ducându-ne mărfurile de la Caracal până la Crevedia", dacă transportatorii români vor fi în continuare "sufocaţi cu taxe, în mod deosebit cu RCA-ul". "Acest lucru trebuie evitat. Este vital pentru o ţară să aibă transportatorii naţionali capabili să răspundă solicitărilor economiei", a mai declarat Băsescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel