Preşedintele Traian Băsescu, întrebat despre o eventuală creșetere a salariilor bugetarilor a afirmat, marţi că, personal, nu a identificat de unde ar putea fi luaţi banii pentru eventuale creşteri de salarii şi pensii în aprilie, dar a adăugat, ironic, că nu are totuşi "competenţa extraordinară a politicienilor".
„Insistaţi pe un lucru pe care nu preşedintele vi-l poate spune, cei care spuneţi că ieri făceau declaraţii să vă spună de unde şi cu siguranţă Guvernul, Parlamentul, vor aproba să se dea. Eu nu am identificat în buget un loc din care să tăiem şi să dăm bani, dar eu nu am competenţa extraordinară a politicienilor care ieri găseau soluţii”, a comentat Băsescu, întrebat fiind dacă din aprilie se pot majora salariile şi pensiile.
Nu mă puneţi să comentez declaraţiile pe care le fac politicienii din partide. Fac un apel la realism, eu ştiu că foarte mulţi politicieni aflaţi la guvernare au sentimentul că şi-au sacrificat voturile, eu le confirm că da, le-au sacrificat pentru că nu au explicat suficient, dar le-au sacrificat pentru ţară, să rămână la fel. România se află într-un echilibru fragil, la CE s-a concluzionat că va fi o scădere a producţiei în 2013.
Președintele s-a referit la prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde, cel care a adus în discuţie acest subiect, care a anunţat luni că Emil Boc a primit mandat de la Coaliţie să discute cu FMI şi celelalte instituţii financiare posibilitatea unor creşteri salariale şi indexări de pensii din aprilie.
Citește și
Boc, mandatat de coaliție să negocieze cu FMI majorarea pensiilor și salariilor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News