Președintele Traian Băsescu spune că a aflat de ce premierul Victor Ponta își dorește trecerea Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) la Guvern după ce a citit memorandumul încheiat de Executiv cu firma chineză Huawei.
"Am solicitat astăzi și am primit memorandumul semnat de ministrul Nica cu firma Huawei din China. Îi mulțumesc că mi l-a transmis, memorandumul este aprobat de premierul Victor Viorel Ponta. Din lecturarea memorandumului am înțeles foarte bine de ce vea STS-ul la Guvern, acum s-a dezlegat enigma, este clar că angajamentele cu firma chineză l-au obligat pe Ponta să lărgească spectrul de oferte pentru această firmă și îl notific public că la CCR, indiferent ce vor vota în Parlament, îmi este greu să cred că o astfel de lege va trece știind atribuțiunile legale ale STS", a declarat președintele, miercuri seara, de la Palatul Cotroceni.
Guvernul României a încheiat un memorandum cu firma chineză Huawei în noiembrie 2013, în timpul vizitei premierului chinez Li Keqiang la București. Documentul spune că partea asiatică va ajuta la construcția unor sisteme IT în România. Memorandumul nu a fost publicat, până la această dată, în Monitorul Oficial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu